Porumbelul cel fermecat ! Partea a doua

                                           

            Andreea era cu totul uimită de acele cuvinte .Crezuse ca fusese vorba de o glumă , dar acum nu mai putea a fi vorba de aşa ceva . Avea 1000 de întrebări .De ce îi spusese cel care îşi zicea soţ ,că o să se întâlnească ? Ea nu credea deloc asta , deși coșurile care o necăjeau atât dispăruseră ca prin farmec .Ce înseamnă P.A.? De ce nu mai primise nici un semn până atunci ?

Avea 1000 de întrebări , dar nu prea multe răspunsuri .

          Au trecut câteva zile , iar acele semne de întrebare nu primeau nici-un răspuns .Se gândea zilnic ce înseamnă , cum poate afla , cine este , oare ce dorea ? Magie ? Farse? Nu găsea  o corelaţie raţională .

          Peste alte zile , o mare nenorocire se abătu peste familia si implicit asupra Andreei .Bunicul său , care îl iubea foarte mult , s-a alăturat lui Dumnezeu …aceasta fiind distrusa .

          Uneori Dumnezeu ia anumite persoane , care au o importanţă enormă în viaţa noastră ,dar toate au un rost bine definit de către cineva care deja ne-a făcut planul vieţii. Deja avem montat ce persoane , ce experienţe ,cine intră în viaţa noastră , cine trebuie să plece ,avem totul calculat chiar înainte să venim pe lume . Plângem , regretăm si ne întrebăm de ce ? Considerăm chiar că Dumnezeu ne pedepseşte prea aspru , smulgându-ne persoane care ne puteau face viaţa mai bună .

          După cum spuneam , Andreea îşi iubea enorm bunicul , care o învăţa-se multe , chiar dacă era un biet om de la ţară ,care din cauza condiţiilor de trai grele , nu ajunsese sa înveţe multe , dar ştia multe lucruri folositoare din şcoala vieţii.

O şcoală foarte importantă pentru un om , şi în acelaşi pentru a fi spusă şi mai departe  urmaşilor .Să revenim , iubirea pentru un bunic se vedea pe chipul fetei , care parcă nu mai era ea , râuri de lacrimi îi curgeau , ochii ei căprui erau precum apa care a invadat uscatul , fără vreo milă .

          Stătea la capul ,cu lacrimi în ochi şi cu o seninătate de parcă restul lumii nu ar fi existat .Mângâia fruntea galbenă şi fără viaţă a bunicului ca pe o petală de trandafir . Părul său şaten era ascuns de o basma neagră şi corpul de aceleaşi haine negre de doliu ,într-un cuvânt …distrusă.

          Trecând cele 3 zile în care mortul era ţinut acasă , veni ziua eternei despărţiri .O zi cumplită din toate punctele de vedere .Oamenii erau trişti şi îmbrăcaţi în negru , vremea era mohorâtă …un peisaj de groază …

          Ieşind pe poarta casei un urlet ieşi din gura Andreei , care părea paralizată , abia se mai ţinea pe picioare …plângând şi cerând mereu bunicului să o ia cu el …Şi uite aşa ..au ajuns şi la cimitir , nu are rost să vă mai povestesc , deoarece imaginea este mult prea tristă …credeţi-mă …pentru că am fost acolo .

          Zilele ce au urmat au fost mai groaznice , deoarece a refuzat să mai meargă la facultate , îngheţându-şi anul .Nu dorea să mănânce , nu dorea să facă nimic pentru viaţa ei,doar mergea la bunicul ei la cimitir …

Cam  sumbru mod de a-ţi petrece viaţa,dar pentru ea nu conta .Mergea le el zilnic şi îi povestea tot ceea ce făcuse la facultate , cum o ascultase acel profesor foarte exigent  , şi spre mirarea tuturor a primit 10, şi tot felul de amintiri .

          Părinţii şi bunica nu îi ziceau nimic , de frică să nu facă vreo prostie .O lăsau să meargă ,chiar dacă ştiau că nu este bine. Ba mai mult , la un moment dat au hotărât într-un moment de disperare să o ducă la un control psihiatric, dar au renunţat repede la această idee .

          Mulţi vor spune :’’De ce atâta caz ?Oricum nu se mai întoarce !Cred că începi să aiurezi sau să prea dramatizezi .’’ Asta clear , nu fac !

Uneori suntem atât de marcaţi de o experienţă , încât nu ne mai putem controla, iar cei din jur o sa zică numai îndrugări ,că dramatizăm prea mult , că nu mai ştiu ce. Hai să fim serioşi , nu suntem în locul acelui om , haide-ţi să nu mai judecăm ! Fiecare persoană este unică, şi deci are experienţe unice , cu toate că zicem că avem nişte experienţe asemănătoare. Aşa este sunt asemănătoare , nu identice ! Drama face parte din viaţa noastră , la fel cum şi fericirea face .Nu trebuie să arătăm partea frumoasă  mereu , pentru venirea acelei părţi ,ai de trecut un pod de foc .

          După o vreme, viaţa ei avea un ciclu monoton ,acasă la cimitir , deja de obişnuiseră toţi cu asta , nu mai era nimic ciudat nici pentru oamenii din sat .Obişnuinţa este acel impuls , care zice :’’ Aşa  mă simt bine , deci este ceva normal ’’,chair dace acel comportament era ciudat la început .

          Zilele treceau cu o viteză ne mai întâlnită , iar Andreea îşi continua viaţa sa monotonă , dar pentru ea obişnuită . Nimic ieşit din comun , mesaje ciudate fără o explicaţie logică ,nu mai primise , totul era normal .Până într o  zi care se anunţa a fi obişnuită , dar era ziua care avea să îi schimbe viaţa .

          De dimineaţă trezindu-se , a mers la bunicul său cum făcea  de fiecare dată . Ajungând  începe a vorbi bunicului , poveştile sale repetate de sute de ori . Tot  repetând şi fiind captată cu povestea , nu a observat că în spatele ei a apărut un băiat , care o privea precum cel mai scump diamant ,deparcă  văzuse pe cea mai frumoasă prinţesă de pe pământ .

Fata continua să povestească , iar el să o privească .

          Băiatul era înalt , cu părul negru şi cu ochii albaştrii , dar nu albastru din acela închis . Era tot îmbrăcat în alb , părea un prinţ …calm ,fascinat …

Fata nu la observat , pană când se pregătea să plece şi aruncându-şi ochii , la văzut .

          Cum la văzut la întrebat :

-         Ce cauţi aici ? Sau mai bine zis , de cât timp stai acolo ?

-         Păi sincer , te caut pe tine .Şi stau de atât de mult timp , cât să îţi ascult poveştile , foarte interesante !

-         Ei bine , eu te las , nu am ce să vorbesc cu tine , eşti un străin .

-         Nu sunt un străin …şi faţa băiatului se întristă ..

-         Ba eşti ! Şi fata plecă …

Ajungând acasă , i-a zis bunicii că azi a mai avut un spectator la poveştile ei , un băiat , dar nu ştia cine este .Bunica a sfătuito să nu se mai ducă , deoarece poate acel băiat avea vreo intenţie nu tocmai bună. Fata ia zis că nu o interesează .

A doua zi era deja acolo o aştepta .

-Ce bine că ai venit , deja începusem să îmi fac griji !

-Auzi , eu nu ştiu ce vrei , dar te rog să pleci .

-Nu pot să fac asta , crede-mă !

-Atunci , nu ai decât să stai aici , eu o să te ignor .

După această conversaţie , relativ scurtă cu acest anonim , a plecat acasă .

          Altă zi , altă întoarcere în acelaşi loc unde îşi petrecu-se timpul , Andreea , la mormântul bunicului său .Ajungând acolo , ce sa vezi ? Băiatul era acolo!

-Salut , ştiam că vei fi aici !

-Da …

          După cum vedeţi şi din aceste conversaţii , Andreea nu prea vorbea .Nu dorea decât să fie singură , ne putem da seama , după cum răspundea acelui băiat .

          Acesta încearcă din nou să vorbească cu ea

-Salut , ce faci ?

 -Salut …cred că vezi deja ce fac !

-Văd ce faci , dar nu înţeleg de ce faci asta ? Cred că a trecut deja suficient timp pentru a-ţi revenii , nu crezi că este momentul să îţi reiei viaţa ?

-Pot să te întreb ceva ?

-Sigur!

-Ce vrei ? Sau

 mai bines pus, cine eşti ? Nu ai alte treburi mai bune de făcut , decât să vi aici să mă necajeşti mai bine te-ai duce acasă !

-Hei , nu o lua aşa personal .

-Ba o iau , pentru că vi aici şi îmi zici să uit , a murit gata !Nu ! Eu nu uit , şi mai ales , pe cel care m-a învăţat tot !

-Nu am ce să mai  zic …scuze

-Acum pleacă şi nu mai veni aici !

Băiatul a pus capul în jos , şi a plecat .

Porumbelul cel fermecat! Prima parte

Era o zi frumoasă  de primăvară , cu pomii înfloriţi şi cu miresme îmbietoare care se simţeau peste tot  aerul .

Andreea tocmai venise cu microbuzul de la şcoală.Mergând din staţie spre casă , a găsit pe drum un porumbel alb care se zbătea într-o baltă de sânge .  

          Când l-a văzut ,l-a ridicat cu mare grijă şi l-a aşezat într-o cutie de carton , cu un cu un şervet înăuntru .Zilele treceau , Andreea venea de la şcoală ,îl pansa cu grijă şi îl hrănea cu drag .

Acesta îi răspundea ciupind-o de degete şi vorbindu-i pe limba lui .

          Andreea era o fată bună , cu un suflet de aur si uneori suferea din cauza bunătăţii ei . Avea o atitudine de copil retras , singuratic şi chiar puţin vorbăreţ. Inima ei era precum deşertul pe care îl băteau toate vânturile , împrăştiind în toate părţile nisipul cel auriu .Suferea în taină pentru că avea coşuri pe faţă şi asta o măcina bucăţică cu bucăţică .Cei din jur , chiar si prietenele sale , o necăjeau , de parcă numai ea ar  fi avut asemenea cusururi.

          Timpul trecea , porumbelul prindea forţe noi şi chiar încerca să zboare prin hambarul în care ea îl aşezase . Asta o făcea să radieze de fericire , dar şi de tristeţe , căci ştia că , la un moment dat , va trebui să-i dea drumul .

           Se făcuse o lună de când îl găsise şi îl îngrijise .Veni si clipa în care trebuia să se despartă . Luând porumbelul la piept , s-a dus cu el în grădina care făcuse roade de toate felurile .Copacii nu mai aveau flori albe frumos mirositoare .Acestea deveniseră fructe care erau aproape de pârguială .În acest minunat peisaj , îi dădu  prietenului ei drumul în aer , privind cum zboară încet spre înalt , până când îl pierdu din priviri . Andreea rămase singură în mijlocul  grădinii , îngenunchiată şi cu frumoşii ei ochi căprui în două râuri învolburate de lacrimi .

          Stătea aşa plângând , când deodată în faţa ei căzu o bucăţica de hârtie , legată cu o panglică de mătase şi care mirosea a trandafiri .Găsi în ea o pană albă şi câteva rânduri .Bileţelul parfumat zicea aşa

                            

                                    Tu ai fost aleasă să fii regina mea .Nu mai

                                  Plânge pentru ca lacrimile tale mă dor.

                                             Curând o să ne întâlnim ,

                                                       Cu dragoste ,

                                                              P.A.

Uimită şi îngândurată se întreba cine ar fi putut să facă o glumă atât de bună şi de reuşită .Tot gândindu-se , adormi în iarba moale de sub copacul unde citise mesajul . Mai spre seară s-a dus în casă , să scrie şi să înveţe , pentru că avea să dea extemporale importante în ziua următoare .

Timpul trecea cu o viteză  nemaiîntâlnită şi  mai primea nici un semn de la acea întâmplare stranie . Aşa au trecut zile bune şi luni întregi , Andreea trezindu-se pe băncile Facultăţi de Geografie sin Timişoara . Bucuroasă ca şi-a luat examenele cu note mari , a hotărât să-şi viziteze părinţii .Nu mai trecuse pe-acasă de aproape un an şi dorea să le facă o surpriză plăcută .Călatoria cu trenul i se părea mai scurtă spre deosebire cută , când i e  părea că nu mai ajunge odată în marele oraş universitar .

Deschide uşor sufrageria ştiind că ai ei erau la masă la ora aceea . Când intră, toţi o luară în braţe şi o sărutară , bucuroşi de sosirea ei neaşteptată .Le povesti cum tremurase de frica primului examen de la facultate , când profesorul de geologie , după ce o ascultase jumătate de oră fără să o întrebe nimic , după ce urmărise cu atenţie şi formulele pe care ea le scrisese cu grijă pe tablă , îi trecuse in index primul ei 10, deşi toţi studenţii ştiau ca foarte rar se întâmpla chestia asta .Apoi le-a vorbit despre Balul bobocilor , despre concursul de Miss la care nu îndrăznise să participe , dar unde se distrase de minune .

          A doua zi , odihnită după o noapte bună de somn în patul de-acasă,se duse în fericita grădină a copilăriei de unde eliberase porumbelul cel alb .Pomii erau înfloriţi , miresme dulci o îmbiau din nou , iar ea se simţea mai fericită ca niciodată , I se părea ca o astfel de frumoasă primăvară nu mai trăise niciodată .Luându-şi un scăunel , se aşeză sub copacul ei preferat , unde obişnuia să plângă dacă fetele şi băieţii de la liceu râseseră de ea.Acolo primise şi mesajul acela ciudat şi care , din cauza grijilor vieţii de student , se gândea cu mirare uneori .

          Cum stătea aşa neliniştită , se pomeni din nou în faţa cu o bucăţică de hârtie care mirosea a trandafiri , legată cu o panglică de mătase .Desfăcu hârtia şi găsi o pană albă şi câteva rânduri.

          Acolo scria:

                            

                   Mi-a fost foarte dor de tine, regina mea.

                     E atâta vreme de când nu te-am văzut, te-ai făcut foarte

                             frumoasă

                             Curând o să ne întâlnim,

                                                Soţul tău, P.A.