Dragostea este în tine. Este cea mai adevărată vorbă pe care am auzit-o. Mereu mi-au plăcut oamenii care pun iubire în tot ceea ce fac. Cum reușesc asta? De eu eu deși pretind că pun iubire , nu îmi iese? Nu făceau nici un efort, pur și simplu aveau o energie și o sclipire în ochi ...mereu eram invidioasă. Pierdeam așa multă energie încercând să fiu cine nu eram, doar pentru că îmi placea, iar ceva din mine strălucea la vederea acestor oameni.
Serios vorbind, încercând să păstrezi aparenţele și ascunzând cine eşti tu cu adevărat ,este precum o greutate care te apasă în piept. Acea greutate nu te lasă să te bucuri de nimic,chiar dacă ai obținut ceva prin muncă, consideri că nu meriți ... te uiți în oglindă și nu vezi decât defecte , o față plină de coșuri și nu doi ochi care au o sclipire aparte. Trecutul te-a adus în starea în care eşti acum, deoarece oamenii nu vad decât defectele, iar acestea te-au transformat în ființa rece care ești. Lumea în care trăim ne-a implementat că dacă nu eşti la fel de frumos , bogat , într-un cuvant diferit, nu trebuie să fi acceptat sau dacă eşti, involuntar te fac să te simţi jalnic. Ști de ce ne transformăm în fințe fără compasiune, amărâți, suferinzi chiar și atunci când avem motive de fericire? De frică că poate fericirea este doar o mască care acoperă un necaz în devenire. Frică deoarece pe o parte poți câștiga , iar pe alta poți pierde. Am uitat chiar și eu că Dumnezeu are un drum scris pentru fiecare în Cartea Vieţii. Că fiecare necaz, supărare, despărţire este o lecţie. Dumnezeu nu este bătrânelul care ne pedepsește când greșim, El este ghidul spre traseul vieţii. Dacă am analiza fiecare necaz și am înţelege că acolo este o învăţătură de la Dumnezeu și că am avut de câștigat, i-am mulţumi.
Mulţi au uitat cine sunt și așteaptă să vadă în persoanele din viața lor ceea ce ei nu pot fi, și când văd că persoana aceea nu este perfectă, se sperie și sunt dezamagiți. Eu am uitat cine sunt și am lăsat pe alţii să îmi zică. M-am lovit de toți pereţii care mi-au fost puși pe drumul vieţii, căzând la pământ și îl întrebam pe Dumnezeu, de ce mă urăşte? De ce eu? M-am supărat pe Dumnezeu , i-am zis că nu mai vorbesc cu el. Mă întreb am de ce eu trebuie să plâng de Crăciun? De ce nu mă poate iubi , pe cine iubesc eu ? Mă măcinau aceste întrebări. Până într-o zi când eram la capătul drumului ,supărându-l pe Dumnezeu, acesta mi-a schimbat viața radical, încât mă uitam la o dată anterioară și ziceam cine sunt eu? Dumnezeu mi-a răspuns. Dragostea stă în noi pentru că întâi trebuie să ne iubim pe noi, cu defecte și calităţi pentru a oferii dragoste la rândul nostru. Acceptând trecutul și nu încercând să îl ascundem, ne vom descoperi . Încercând să uiți, de fapt uiți cine ești tu. Împacă-te cu trecutul, acolo ești tu cel adevărat. Este greu , dar în așa fel toate măștile vor cădea .
