Se afișează postările cu eticheta Porumbelul cel fermecat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Porumbelul cel fermecat. Afișați toate postările

marți, 29 iulie 2014

Porumbelul cel fermecat! Ulima parte

. Bătrânii au fost foarte foarte primitori și au avut grijă să nu îi lipsească nimic. A doua zi și-a luat rămas bun și a plecat.
Toate aceste experiențe au făcut-o să se gândească foarte bine la ce dorea să facă . A început să se aprecieze mai mult, fără să se judece că are anumite imperfecțiuni , gânduri, acțiuni.
Mergea și își spunea cât de mult se iubește, ia micile inconveniente de pe durata drumului i-se păreau normale. În sfârșit a ajuns la o pădure foarte mare și deasă, îi era frică să pătrundă , deoarece nu știa ce animale trăiesc acolo și ce pericole. Într-un final se hotărâ să intre , cum a intrat  se văzu îmbrăcată într-o rochie albă lungă ,părul căpătă o lungime substanțială ,  fața ei era curată ca lacrima și pe cap purta o coroniță din trandafiri albi. Uimită își zisă
-Ce este asta ???? Mă aude cineva???
Tot ce se auzea era ecoul ei și cântatul păsărilor . Era umită, confuză  chiar speriată ași putea spune,dar cu toate astea începu să înaninteze  spre inima pădurii. Tot mergând din senin un bilețel îi pică în fața ochilor, care zicea așa :
                                         
                                   Bine ai venit acasă ! O  să ne întâlnim curând, ai
                                              grijă pe unde mergi! Sunt foarte mândru de     
                                           tine!
                                                           Soțul   tău
                                                                              P.A
Din nou acel bilet, dar cine să îl fi scris ?? Doar Andrei se prefăcu-se în sânge , ce se întâmplă??? Aceste întrebări îi răsunau permanent în cap, dar învățase să aibă încredere în ea și să se iubească .
      Andreea mergea prin pădurea care se făcea tot mai deasă , când deodată un stol de porumbei negrii se apropiară de ea . Aceștia știau cine este ea , dar Andreea nu știa cine erau ei. Aceasta cum îin văzu se bucură, neștiind că aceștia nu erau așa de prietenoși pe cât credea ea .
-Salut! Ce mă bucur să vă văd.
-Ea este , haideți să o prindem, regina noastră o să fie foarte mândră că am capturat-o însfârșit după câte încercări am avut.
Acești porumbei erau slujitorii  Reginei Porumbel Armina , care  stăpânea regatul vecin, cu cel al lui P.A. Ea pusese la cale  multe planuri rele pentru
ca P.A și Andreea să nu se înțeleagă niciodată, printre care și acel incident de la mormântul bunicului său ,dar  părinții au venit tocmai la timp.
     Acești porumbei au luat-o pe Andreea , au zburat peste vârfurile copacilor până au ajuns la palatul reginei Armina.  Aceasta era foarte fericită și mândră că o prinsese în sfârșit . Andreea a fost închisă în temniță, urmând ca a doua zi să fie executată.
Andreea stătea în temniță, gândindu-se la P.A , dar și la această doamnă regină .
După o vreme Armina îi făcu o vizită Andreei:
-Sper că stai comd.
-Chiar foarte, zise Andreea.
- Asta este ultima ta zi pe această lume , mâine o să fi în alta.
-Știți ce nu înțeleg eu , ce aveți cu mine ?
- Înainte ca tu să te naști, prințul a plecat în căutarea unei soți și a ajuns și în ținutul meu. L-am invitat la palat  să îi fac cunoștință cu fata mea, prințesa Alba . După ce au făcut cunoștință , au mers la o plimbare unde porumbelul alb a hotărât că nu este potrivit pentru fata mea și a plecat. M-am mâniat foarte tare , deoarece doream foarte mult ca regatele noastre să se unească și pe lângă asta Alba s-a îndrăgostit de el. Ce m-a supărat și mai tare este faptul că a hotărât să aibă de soție o fată oarecare ,spunând că este trimisă de la marele Porumel Alb . Încă decând erai mică, ți-am făcut viața din ce în ce mai mizerabilă,dar ceva te tot ajuta să treci prin toate. M-am indignat și mai tare când am auzit că Andrei s-a dus la școală pentru ca în momentul venirii tale la facultate să fiți împreună ,că doar s-a arătat ție înainte de acest moment ...
- Știți ceva, nici măcar nu vă urăsc că mi-ați pus atâtea încercări, ba mai mult vă mulțumesc, vă mulțumesc din tot sufletul pentru că dacă nu erați dumneavoastră cu aceste încercări, eu nu mai eram aici...
-Aha, ești și ironică !
-Nu sunt ironică, spun adevărul!
-Abia aștept să te văd murind mâine, o să mă bucur enorm!O să merg îndoliată, să le spun că te am găsit moartă pe teritoriul meu.
-Mulțumesc!
-Papa!
Andreea a izbucnit într-un râu de lacrimi, dar știa că încă nu era momentul să moară.
A venit noaptea, Andreea abia putea să doarmă ,ațipind se trezi într-o câmpie cu flori
-Salut!
-Andrei, trăiești!
-Da, trăiesc!
-Unde ești ??
-Chiar aici..
-Aici , unde ?
-În inima ta !
-Deci nu mai trăiești în lumea asta ...
-Ba mai trăiesc și te aștept să vi, acasă...
-Moartea îmi bate la ușă, mâine o să fiu executată, de câtre regina Armina ...
-Nu, nu o să fi...
-Nici eu nu vreau să mor, încă..
-Fii atentă,geamul de la celula ta se deschide foarte ușor. Este cam ruginit , Armina nu știe, dar palatul s-a construit înainte ca ea să fie regină...și are un mic secret. Acest secret se numește , spune-mi!
-Spune-mi ? Ce ciudeățenie mai este și asta ???
- Spune-mi ,cât de mult te iubești ?
-Mă iubesc ,dar nu înțeleg...
-Gândește-te ...
Andreea se trezi  înspăimântată  și încercă să deslușească acest secret! Și începu să se gândească
-Dragă geamule, spune-mi cât de mult mă iubesc ?
-Dacă te-ai iubi , ai ști !
Se sperie și întrebă cine a zis asta ?
-Păi nu tu m-ai întrebat ! Off, ce îți este și cu porumbeii din ziua de azi !
- Eu sunt Andreea,și vreau să ies de aici ...
-Știu , toți deținuții doresc să plece de aici .
-Spune-mi cum?
-O să îți zic o ghicitoare , dacă o ști eu mă deschid!
-Bine!
-Spune-mi , cât de mult te iubești ?
Nu avea de cât o încercare , cum să întrebe cineva așa ceva?? Nu știa ce să răspundă... se tot gândii ....și într-un moment neașteptat avu o revelație
-Mă iubesc atât de mult încât orice moment al veții mele mi-se pare o fericire , mai ales  atunci când știu că am pe cineva în inimă , care mă ajută să merg mai departe,adică iubirea față de mine!
-Frumos răspuns, aproape că mi-au dat lacrimile, chiar dacă sunt un geam...
-Acum te rog să te deschizi!
Geamul se deschise ,iar Andreea se furișă ușor , ușor până ajunse în pădure. Ajungând în pădure , începu să fugă printre copci. Nu mai ținea cont de nimic, chiar dacă crengile copacilor îi sfâșiau rochia și cauzându-i răni . Într-un final obosită pică jos lată.
Peste ceva timp se trezi , tot corpul o durea , era foarte amețită , când de odată auzii două voci ...
-S-a trezit?
-Eu cred că da...
Erau doi  pui de porumbel albi care avea câteva răni.
-Ce s-a întâmplat cu voi ?
-Am fost răpiți de regina Armina?
-Păi și cum a-ți scăpat ?
- Păi, eram aduși de către porumbeii negrii la palat, când de odată un stol mare de porumbei au venit, spunându-le că a evadat. Cum au auzit asta, ne-au dat drumul și am picat aici. Tu cine ești?
-Eu sunt Andreea, evadata!

-Tu ai evadat de la  regina Armina?
-Da, ce este așa de ciudat ?
-Nimeni nu a mai făcut așa ceva...
-Da...
- Păi și unde mergi ?
- Inițial , am căutat să mă iubesc pe mine, am reușit și acum îl caut pe P.A.
-P.A?
-Porumbelul Alb..
-Prințul nostru ....
-Tu ești regina noastră .....
-Așa se spune...
-Da...
-Știți drumul spre casă de aici?
-Da, îl știm.
-Să mergem!
Au tot mers,mai mult pe furiș ...prin pădurea deasă, până când au ajuns la o potecă, acolo o aștepta Armina cu armata sa de porumbei negrii.
Andreea în loc să fugă, a ales să înfrunte situația .
-Ce îmi mai poți face,să mă execuți? Fă-o!
-Da am venit să te execut !
-Aștept! Andreea era obosită și rănită.
- Când regina Armina se îndreptă spre Andreea  un stol de porumbei albi se ivi. În fruntea lor era un porumbel care avea o coroniță pe cap.Aceștia au aterizat și s-au prefăcut în oameni. Când s-au prefăcut în oameni,era chiar regele porumbeilor albi.
-Ce se întâmplă aici, Armina?
Aceasta nu apucă să zică nimic că cei doi pui de porumbel care erau cu Andreea se prefăcură și ei în oameni și începură să zică :
-Împărate, Armina ne-a răpit, iar fata care o vezi, nu o recunoști?
-Mi-se pare cunoscută,dar este toată plină de sânge și hainele îi sunt rupte..
-Este regina noastră, ursita prințului...
-Tu, ești fata mea ?
-Eu sunt, Andreea.
-Ce s-a întâmplat ? Te așteptăm de o grămadă de timp să apari,Andrei nu mai are mult de trăit...
- Am fost într-un drum de regăsire, iar apoi am primit un bilet și mai apoi am fost prinsă de regina Armina..
-Armina de ce ai făcut toate astea?
- Pentru că doream ca regatele noastre să se unească,Andrei să se căsătorească cu Alba. De ceea am făcut toate astea...
-Dar știai profeția, dacă Andreei nu se căsătorește cu Andreea , moare...și așa nu mai are mult, de aceea plecasem să o căutăm...
-Duceți-mă la Andrei, vă rog!

Dacă nu ajungeau la palatul porumbeilor albi, înainte de apusul soarelui a celei de-a treia zi (în zilele porumbeilor, care însemnau o lună în zilele noastre) , acesta va fi luat de MARELE PORUMBEL ALB.
Au mers cât de repede au putut, chiar și regina Armina a venit cu ei,când au ajuns soarele deja apusese. Andrei era așezat într-un tron alb plin cu trandafiri albi , iar la bază erau roșii. Andreea s-a dus lângă sicriu, chiar dacă ajunsese prea târziu...a izbucnit în plâns..
-Andrei, te iubesc, te rog trezește-te....sunt aici...te iubesc !

Cu toate astea ni-ci un semn , că acesta o să se trezească. Punând mâna sa plină de sânge  pe pieptul lui Andrei ,îl sărută și leșină din cauza rănilor și oboselii.
  Trezindu-se a doua zi, se văzu într-un pat mare care era plasat într-o grădină și mirată a întrebat :
-Unde sunt ? Andrei, unde este, Andrei? Și începu să plângă..
- Doamna noastră, te-ai trezit ?
-Andrei...
-Prințul este bine, doarme acum...
-Andrei, este mort, nu am ajuns la timp...
-Timpul este doar o oră , care trece, iubirea este mai puternică ca orice, ea poate învinge și timpul!
-Cum?
- Când ai ajuns ne-am dat cu toții seama cât de mult îl iubești pe prințul nostru,dar mai bine să îți explice el asta..
Au coborât pe niște scări, iar Andrei a fugit luând-o în brațe...
-Andreea....
-Andrei...
-Am ajuns prea târziu,nici nu știam că trebuie să ajung undeva, știam că doar trebuie să mă iubesc pe mine...
-Și ai reușit, iubirea mea...

-Ai venit în visul meu?
-Da !
- Dar cum am reușit ? Am ajuns târziu...
-Simplu! Iubirea este cel mai puternic sentiment din lume,iar când ai înfruntat situația și 
au ajuns să te iubești pe tine, implicit ai ajuns să mă iubești și pe mine. Din cauza îndoielilor tale m-am prefăcut într-o baltă de sânge, unde am fost adus în lumea mea cu ajutorul trandafirilor,dar o picătură a picat pe mâna ta și  sângele meu s-a strecurat prin piele ,intrând în contact cu al tău.De aceea când ai ajuns ,  m-ai atins pe piept ,iar acea picătură de sânge s-a întors din nou la mine, deoarece ea reprezenta cel mai important componet al meu, inima. Tu ai avut inima mea la tine,de aceea am zis că sunt în inima ta ,pentru că eu chiar eram.
-Da...
-Apusul...
-După cum ai auzit mai sus ....este dor un timp...
-Te iubesc !
-Te iubesc!
După acest eveniment, Andreea și Andrei au avut o căsătorie dublă.Una în împărăția porumbeilor și alta în lumea oamenilor.  Părinții Andreei au aflat și ei despre această lume minunată și au păstrat secretul, fiind prezenți la ambele nunți.
Poate vă întrebați , unde au locuit?  În ambele lumi. După aceste evenimente au mers la mormântul bunicului Andreei în vizită şi încă mai merg de fiecare dată când ajung prin acele părţi.
   Andrei ajungând un mare psiholog în Timișoara , iar Andreea profesor universitar la facultatea în care studiase. Au avut  3 băieți și 2 fete  și au trăit sub pacea pe care le-a oferit-o iubirea de sine și iubirea față de orice.Poate mai trăiesc și acum, cine știe în împărăția porumbeilor iubindu-se! 
Armina nu a fost pedepsită pentru faptele sale , a fost iertată . Fata acesteaia,s-a căsătorit cu un alt prinț și i-a dăruit Arminei o mulțime de nepoței  de care să aibă grijă.

         Aceasta a fost povestea Porumbelul cel fermecat , care vă învață  să fiți mândri de cine sunteți și să iubiți pe voi înșivă ,pentru că altfel nu o să puteți să iubiți cu adevărat pe nimeni . Credeți în ideile voastre , oricât de greșite ar părea pentru unii, mulțumiți-le pentru părere!

                                                                SFÂRȘIT

sâmbătă, 26 iulie 2014

Porumbelul cel fermecat . Partea a 7 a

Aceștia au fost foarte  încântați , chiar dacă bunica Andreei avea anumite reținerii.
Au mâncat, iar mai pe seară au mers să în vizită la mormântul bunicului. Andreea conștientiza-se că acea durere nu îi aducea nici-un beneficiu, mai ales că bunicul sau era acum alături de Dumnezeu,iar asta nu era nici-o nenorocire.

Ajungând acolo, i-au pus un buchet de trandafiri albi și au aprins o lumânare. Cu toate că acum pacea interioară își făcuse loc , tot mai avea tendința de a gândi negativ și îl întrebă pe prinț
-Andrei, tu ești sigur că o să fiu accepată de ai tăi, uită-te la mine sunt un om de rând . Cred că o să te fac de râs...
În acel moment ,  băiatul se prefăcu într-o baltă de sânge. O mulțime de porumbei albi se vedeau în zare venind, fiecare purtând câte un trandafir alb în cioc.
Andreea s-a speriat și a început să plângă.Porumbeii au venit rând pe rând și au atins balta de sânge cu acei trandafiri ,până când nu a mai rămas nimic acolo. Disperată aceasta îi întrebă
-         Ce se întâmplă?? Ce faceți?? Unde îl duceți??Vreau un răspuns???
Văzând-o în acest hal , ultimul porumbel îi zise:
-Legenda s-a adeverit! Prințul nostru a murit!
-De ce?? Ce legendă?
-Cum, tu regia noastră să nu ști ???
- Ce legendă?
-Prințul nostru , va muri , dacă cea aleasă nu îl iubește ca pe ea însuși !
-Cum adică?
-Află singură ,nu pot spune mai mult!
Fata plângea , mai ales că începuse să țină la băiat. A căutat răspunsuri, și într-un final le-a găsit într-o carte care zicea așa” A iubi pe cineva ca pe tine însuți, înseamnă a te iubi pe tine mai întâi atât de mult încât să nu judeci și să fii în armonie cu întreaga lume!” . La auzirea acestor cuvinte , fata a hotărât să plece pe jos, pentru a învăța să se iubească.
Poate vă gândiți cum să plece pe jos în perioada în care se găsesc atâtea mijloace de transport?? A plecat pe jos și a ajuns la casa unor oameni bogați. I-a rugat să o lase să stea și ea măcar o noapte în curtea lor, aceștia i-au zis nu. O mulțime de gânduri negative o posedară,dar a avut o revelație. ” Dacă m-ași iubi pe mine însumi, acest detaliu nu ar trebui să mă supere ,pentru cp eu i-ași iubi pe acești oameni ,chiar dacă nu și-au dat aprobarea ca eu să stau la ei în curte !” Le-a mulțumit și în gând și-a zis” Mă iubesc pentru că am conștentizat această învățătură”. A mai mers ce a mai mers  și a ajuns la casa unor oameni care nu erau nici bogați, dar nici săraci. La fel i-a rugat și pe aceștia să o lase să doarmă în curtea lor. Aceștia au acceptat ,ca ea să doarmă în curte. În timp ce își așeza părura pentru a se culca pe una din bănci i-a auzit pe acești oameni vorbind :
- Ce fată ciudată ,draga mea soție! Oare e nebună , o fi ea îmbrăcată  frumușel,poate o fi o hoață . Astă seară o să rămân de veghe.
În acel moment Andreea dori să se ridice și să plece,dar cu toate astea nu o făcu . O mulțime de gânduri care exprimau condamnarea, imagini din trecut cu oamenii care îi ziceau că are coșuri , că este urâtă începură să o brăzdeze. Se trezi într- un râu de lacrimi și începu să se gândească  la experiența anterioară și realiză faptul că îi păsa foarte mult de ce ziceau oamenii despre ea. Dacă ziceau ceva bun, îi aprecia, dacă ziceau ceva care nu era în concordanță cu ceea ce gândea ea,îi ura și îi înconjura de enregii negative. Iubirea își zise ea, este lipsită de energi negative ,dacă eu încerc să schimb oamenii și să nu îi accept așa cum sunt ,îndeamnă că nu mă accept pe mine. Era obosită,deci se culcă,dar înainte își zise ”Mă iubesc!”.
Veni dimineața,iar Andreea le mulțumii oamnilor pentru bunătatea lor,lăsându-le o mică sumă de bani.
Mergea și se gândea unde este Andreei?? Oare o să îl mai vadă vreodată ???  Cu toate că mergea pe jos și picioarele o dureau , era mai fericită. Auzea păsările cântând, vedea florile ,pe unele le culegea pentru a-și mai prepara câte un ceai, simțea vântul, vedea răsăritul și apusul...începea pas cu pas să se iubească .
Nu peste mult timp, a ajuns la casa unor oameni săraci. Acolo trăia un om bătrânel și o bătrânică. Cum ajunse îi întrebă dacă poate să doarmă în curte . Aceștia cum o văzură îi ziseră:
-În curte! Avem o cameră liberă, acum mă duc să o pregătesc...



miercuri, 16 iulie 2014

Porumbelul cel fermecat . Partea a 6 a!

-Mi-se pare cam scoasă dintr-o carte de povești,și nu prea pare reală,sinceră să fiu. Cred  că ai o imaginație cam bogată...
-Nu mă crezi ?
-Nu !
-Mesajele ? Ai întrebat-o pe bunica ta ?
-Nu am întrebat-o nimic  din cauza evenimentului ...
-Da, deci nu mă crezi ??
-Sinceră nu prea...
-Ok, eu plec....
-Bine....
-Papa
-Pa...
Băiatul s-a ridicat și a plecat,trist și parcă dezamăgit. Andreea simți un miros ciudat,era același miros ca și pe bilețelele ciudate care le primise...
Au mai trecut câteva zile și nici-un semn de la misteriosul  băiat,Andreea studia din greu pentru că mai avea de dat câteva examene,între timp a fost sunată de părinți
-Alo, ce faci Andreea?
-Mami,îmi revin ,voi ce faceți, animalele mele ce fac ?
-Pe aici ce să facă , noi suntem bine ,dar bunica ta vrea să îți  spună ceva ...
-Ce ?
-Alo, Andreea?
-Alo, sărut-mâna , buni  ce faci?
-Pe  acasă , maică, cu bătrânețea.Tu ce faci , a venit ?
-Cine să vină?
-El ?
-Care el ?
-P.A... a venit, așa a zis...
- Buni , ce ai ?
-Au, eu nu ți-am zis...
-Ce să îmi zici ?
-Maică,după ce ai plecat la Timișoara , zilnic ai primit bilețele pe care erau fărâme dintr-o poveste !
-Nu cumva despre un băiat porumbel ?
-Ba da ,vrei să ți-o zic ?
-Știu o parte din ea ...este o făcătură...
-Mamă,ai grijă,printre mesaje zicea că el nu o să suporte neîncrederea ta ...
-Buni,i-a zi-mi ce zicea pe acolo...
Bunica i-a povestit  în mare partea aceiași poveste cu anumite rectificări, pe care băiatul nu apucase să le spună .Printre aceste detalii se numără și faptul că atunci când el s-a arătat fetei și aceasta nu îl crede și continuă să plângă va fi distrus.
-Serios???
-Așa scria pe acele bilețele primite zilnic...
-Mulțumesc buni, mai vobim, vă iubesc!
La auzirea acestor cuvinte, inima Andreei începu să bată  foarte tare,și fără să se mai gândească a fugit afară. În parcul facultății nu era nimeni,iar soarele începea să apună ,pe banca care acum ceva timp P.A se confesa ,Andreea se așeză și începu să plângă vorbind cu ea însăși
-Sunt un monstru,arăt ca un monstru ,și fac și pe alții să sufere !! Ce am făcut eu Doamne, de trec prin toate astea??? Viața este așa de grea!! Nu mai suport ...dacă era tataie aici,  era cu siguranță mai bine, el mereu mă sfătuia ,era lângă mine , sunt singură....Doamne ,te rog ce vrei de la mine...
Tot plângând și punându-și atâtea întrebări ,pe ramura unui copac au zburat 3 porumbei albi... care au început să vorbească între ei :


-         Hei ,prietene,ea o fi fata pe care prințul ne-a timis să o veghem ?
-         P.L,ea este ,nu o recunoști ?
-         P.R,acum parcă ,este exact cu ne-a descris-o P.A,superbă!
-         Hei, voi doi, lăsați vorba ,prințul ne-a trimis să o păzim, nu să comentăm!
-         P.F,vorbeam și noi!

Andreea era uimită de faptul că îi putea înțelege, întrebându-i :
     -Unde este P.A,?
     - Ne poți înțelege ? Se mirară P.L și P.R?
     -Normal că ne înțelege , doar este regina noastră ! Răspunse P.F.
     -Unde este ?
     -Regina noastră , P.A este plecat și noi avem grijă de dumneavoastră !
     -Unde este plecat? Spuse Andreea răstiă.
     -Nu știm unde !
     -Spuneții că vreau să vorbesc cu el ..
     -Când o să vină !
După această întâmplare Andreea a mers în cameră,pentru a studia.
Trecuse o săptămână și nici un semn de la Andrei,aceasta începuse să își facă griji,dar aștepta.
Mai avea un examen de dat și nu prea mai avea forță să învețe ,se gândea la strania poveste în care era implicată și la bunicul său, tare dor îi era de bunicul său.
 A venit ziua examenului,era și ultima zi petrecută în Timișoara deoarece sesiunea se termina și urma întoarcerea acasă. A coborât din internat și a mers la banca aceea ,a stat câteva momente și s-a ridicat să plece ,când din spate cineva  îi spune:
-Hei , nu mă aștepți, doar sunt supraveghetorul tău din nou ?
- Andrei?
-P.A, mai bine zis !
Andreea a alergat la el cerându-și scuze pentru neîncredere .
-Nu este nimic, mă bucur că ți-ai dat seama .
-Unde ai fost în tot acest timp ?
-Am fost acasă.
-Acasă...tare dor îmi este de casă...
-Și mie mi-a fost de aceea am mers...
Mergând spre clasa în care avea să susuțină examenul , Andreea la întrebat :
-De ce ai fost de acord cu această decizie ?
-Pentru că tu mi-ai fost trimisă de MARELE PORUMBEL ALB!
-Cine este  MARELE PORUMBEL ALB ?
-DUMNEZEUL nostru!
-Da...
- Eu sunt  la fel ca tine?
-Nu , tu ești om!
-Când o să fiu ca tine ?
 -Uite am ajuns,spor la examen soția mea !
-Mulțumesc!

Examenul s-a terminat,iar Andreea a luat o notă foarte bună și a mers să își facă bagajul pentru a pleca spre casă. 
-Ești gata de drum ?
-Sunt gata !
Au plecat amândoi spre casă cu trenul, unde s-au distrat de minune ,râzând și povestind tot drumul despre experiențele lor, care erau  din perspectiva de față erau legate.

După câteva ore au ajuns acasă ,unde Andreea la prezentat pe Andrei familiei...

joi, 10 iulie 2014

Porumbelul cel fermecat! Partea a 5 a

- Ok...
-Tu crezi că mă cunoşti pe mine, dar nu ..
-Chiar nu te cunosc şi nu înţeleg de ce zici asta?
-O zic pentru că am ceva să îţi povestesc...ceva ce poate nu o să mă crezi, am o presimţire!
-Deja mă sperii,spune-mi!
-Bunica ta nu ţi-a zis nimic,poate nu a avut timp...din cauza celor întâmplate cu bunicul tău...
-Nu mi-a zis nimic ,avea ceva să îmi zică?
-Da avea,dar o să îţi zic eu .Mai ţi minte porumbelul alb care l-ai găsit atunci când ai venit de la şcoală?
-Cum a-şi putea să uit, a fost una dintre cele mai frumoase experienţe ale mele. Porumbelul cel alb devenise cel mai bun prieten al meu. Chiar îmi este dor de el ,dar ştiu că este liber cu familia lui. Hei, de unde şti ?
-Aici începe povestea mea, vrei să o asculţi?
-Sunt înspăimântată,uimită ,dar şi curioasă,oricum nimic nu mă mai uimeşte...
-A început acum mult timp, cu mult înainte să te naşti tu. Eu sunt prinţul porumbeilor,regatul meu este în inima celei mai dese păduri .Avem două înfăţişări,oameni şi porumbei.
-Nu cred aşa ceva, mă sperii..
-Ascultă-mă,după cum spuneam avem două înfăţişări cea de oameni şi cea de porumbei, mulţi dintre noi mergem pintre oameni ,fără ca ceilalţi să îşi dea seama.
-Serios?
-Da,serios! Eu am aproape 422 ani în anii porumbeilor ,dar am această înfăţişare pe vecie.
-Şi ce rol am eu în toată această şaradă?
-Tu eşti ideeea principală a acestei poveşti..
-Eşti un ciudat, vreau să plec...
-Nu ,aşteaptă să termin!
-Te rog treci odată la subiect , nu mai trage de timp!
-Ok! Eu aveam vârsta ideală să îmi găsesc o şoţie , 210 ani ,şi am plecat împreună cu mama şi tatăl meu în căutarea soţiei perfecte pentru mine. Am mers în toate regatele  şi nu am găsit pe nimeni. Ai mei erau foarte supăraţi , aşa că l-au rugat PE MARELE PORUMBEL ALB , să le dea un o pistă unde s-ar putea afla soţia potrivită pentru mine,iar MARELE PORUMBEL ALB a trimis un semn .Acel semn ne-a dus până la nişte cosaşi , erau soţ şi soţie,femeia nu muncea aşa mult ,deoarece se vedea că este însărciantă . Potrivit tatei, trebuia să le cerem apă,dacă ne dădeau apă din urcior,iar după ce  terminam toată apa urciorul se umplea sigur ,ei erau semnul MAREULUI PORUMBEL. Am făcut exact , a băut tata, eu şi mama , toată apa, iar urciorul s-a umplut din nou. Tata le-a mulţumit şi  a binecuvântat copilaşul din pântecul femeii. După ce ne-am îndepartat,tata mi-a zis” Vezi femeia aceea, ea poartă în pântec o fetiţă până când o să împlinească vârsta de 21 de ani ,nu o să te poţi apropia de ea,dar o să ai grijă ca de tine însuţi,deoarece ea este aleasa ta „
-Gata , m-am săturat , auzi dacă încerci să mă convingi că era mama şi tata, nu o să reuşeşti !
-Mai am de povestit,ai răbdare, te rog! (Băiatul a luat fata de mână şu cu lacrimi în ochi a continuat ). Eu m-am speriat, cum eu trebuie să mă căsătoresc cu un porumbel !Nu cu un om! Atunci tata mi-a zis „Azi o să te duc într-un loc sacru pentru noi porumbeii,iar acolo o să poţi vorbii cu MARELE PORUMBEL ALEB ,să vezi dacă destinul fetei este legat de al tău”.Am  zburat mult timp, până am ajuns la o grădină,albă totă cu mulţo porumbei transformaţi în oameni . În mijoc era o fântână  mare cu o apă foarte ciudată câteodată era albastră,câteodată era albă,iar după îngheţa.Tata m-a pus să îi mulţumesc MARELUI PORUMBEL ALB pentru tot ,să mă transform în porumbel şi să întreb „ Vreau să îmi văd aleasa şi cum să o  protejez?” Atunci mi-a apărut  scena cu părinţii tăi, naşterea ta ,copilăria ta, adolescenţa şi restul,iar restul nu prea era frumos... 
-Cum adică , zi-mi !

-Adică, cu te-am văzut la nştere  te-am îndrăgit imediat,erai aşa dulce ....iar după aveai să te căsătoreşti cu un băiat care te folosea şi tu îl iubeai...iar eu l-am rugat pe MARELE PORUMBEL ALB , să îţi schimbe destinul puţin,dar pentru asta eu nu mă puteam arăta până nu înmplineai 21 de ani ,dar până atunci a trebuit să te protejez de multe...şi da, eu am fost porumbelul de care ai avut grijă.Am picat atunci din zbor pentru că nu mai puteam să îţi suport lacrimile, care pentru mine erau de sânge...



miercuri, 9 iulie 2014

Porumbelul cel fermecat! Partea a 4 a

Îngândurată ,şi-a aşezat lucrurile în dulap şi a ieşit puţin prin parcul facultăţii.
Tot mergând s-a întâlnit cu colega ei de bancă, dar şi de cameră care tocmai se întorcea şi ea de acasă.
-Hei, ce faci?
-Uite, am venit şi eu la cursuri..
-Ai o grămadă de recuperat ,mai ales că nu ai prea fost la cursuri,profesorii tot timpul întreabă de tine,dar mai ales profesorul de Geologie ,care face acum cu noi Meteorologie .
-Ce tare ,cu siguranţă o să regrete că mi-a dat 10 pe primul...
-Lasă că nu o să fie aşa! Ne vedem în cameră .
-Bine!Eu mai zăbovesc pe aici.
Mergea şi se întreba cum o să promoveze acest an ? Şi îi era foarte dor de bunicul său şi de casă..
Urcând scările , nu îi veni să creadă pe cine a văzut! Se freca la ochi şi nu îi venea creadă, era chiar ciudatul  de acasă….
Băiatul cum a văzuto a întrebato:
-Salut!Era cam reţinut şi chiar trist,deoarece privea în jos…
-Salut …
-Te-ai întors la facultate?
-Este cea mai stupidă întrebare ! Cu siguranţă ai auzit când ai mei m-au obligat să plec ....
-Da, a fost o întrebare proastă...
-Tu ce faci pe aici ?
-Păi sunt student la psihologie ,dar stau în internatul facultăţii tale...
-Nu te-am prea văzut!
-Nu ştiu...
-Bine, eu mă duc în cameră, mai vorbim.
-Bine,papa!
-Papa!
   Andreea a  mers în camera ei unde a vorbit cu colega de cameră despre cursurile care avea să i-le dea ,apoi s-a pus în pat.
A doua zi a mers la cursul de Meteorologie ,unde profesorul a fost foarte bucuros să o vadă. Uşor ,uşor  ş-a recuperat cursurile şi a început să înveţe deoarece se apropia sesiunea.
Timpul trecea din nou cu o viteză foarte mare, iar Andreea nu se mai văzuse cu băiatul acela ciudat.
    Andreea mergea la primul examen şi nu era prea pregătită.Se aşază în bancă,scoate pixul şi colile şi aşteaptă intrarea profesoarei de Hidrologie. Tot aşteptând aceasta intră, dar nu singură,ci împreună cu acel băiat.
-Bună ziua ,dragi copiii! Astăzi am adus cu mine un băiat , care o să vă supravegheze . Numele său este Popescu Andrei şi înteprnde studii de doctorat în domeniul psihologiei.
-Salut! După cum a spus doamna profesoară ,cu respectele cuvenite , mă numesc Popescu Andrei şi sunt de la Facultatea de Psihologie,iar azi o să fiu „lupul cel rău”.
Profesoara a distribuit subiectele studenţilor împreună cu Andrei . Când a ajuns la banca Andreei i-a şoptit:
-Azi îţi sunt supraveghetor, mâine nu se ştie!
-Ţi-se potriveşte meseria,dar sp faci şi filozofia , că mare filozof mai eşti!
-Poate...
Subiectele nu erau tocmai uşoare, mai ales pentru Andreea care nu avea gândul la învăţat , fiindui dor de bunicul său şi de familie...
Toată lumea a terminat ,şi se aşteptau subiectele. Andreea ştia deja că nu a făcut mare lucru,conformându-se că toată vara o să înveţe pentru restanţe.
          Au venit notele , aruncându-şi ochii vede,Câtu Andreea Maria, nota 10! Se tot mira , cum ?
-Doamna profesoară, vreau să văd lucrarea !
-Andreea, chiar doream să te felicit, ai avut o lucrare foarte bună, bravo !
-Eu ştiu că nu am prea făcut...
-Draga mea, hai să ne uităm .De ce zici că nu ai făcut? Uite primul subiect perfect,al doilea iar la fel , la cel de-al treilea ai avut mici scăpări,dar să trecem cu vederea.Ai 10 pe merit, eu nu dau 10 dacă nu se merită.
-. Pot să mă uit la lucrare?
-Da, uite !
Andreea se tot uita şi nu îi venea să creadă , cum ? Când să dea lucrarea ,vede sus semnătura „P.A  . 
P.A, acea semnătură ciudată de pe acele bileţele !! Cred că am înebunit,nu se poate !!!
-Doamna  profesoară ,a cui semnătură este pe foaia mea?Acest P.A?
-Acest P.A, este a domnului asistent Popescu Andrei , dar ce este cu atâtea întrebări
-Doamna profesoară, încă nu îi vine să creadă cât este de bună , spuse Andrei .
-Mulţumesc pentru completare, domnule asistent. Nu este nimic doamna profesoară,are dreptate,domnul asistent .
   Ieşind din clasă se tot gândea la acel P.A,când din spate apare o voce care spune
-Te gândeşti la acel P.A?
-Da...mi-se pare tare ciudat ,cred că am început să înebunesc...îmi este tare dor te bunicul meu ...şi a început să plângă...
-Nu m-ai plânge soţia mea ...
Când s-a întors era asistentul....
-Serios....scuze, nu ştiu ce mi-a venit să îţi zic asta.
-Scuze şi eu nu ştiu ce mi-a venit nici mie,dar am o idee  vrei să mergi la o plimbare...  

 



duminică, 6 iulie 2014

Porumbelul cel fermecat! Partea a 3 a

Nu a fost prea fumos din partea Andreei să vorbească aşa , dar nici băiatul nu trebuia să îi zică toate astea !
Acest comportament al Andreei , este unul foarte normal . Când treci prin o anumită experienţă ,cum ar fi de exemplu :eşec în dragoste , traume din copilărie , anumite complexe , suntem tentaţi să  credem că anumite intenţii , deşi sunt bine intenţionate , nouă să ni-se pară că sunt prost intenţionate .Asta se numeşte apărarea credinţelor .
          După această scena , nu tocmai corespunzătoare …au trecut zile , iar băiatul nu şi-a mai făcut apariţia . Andreea , făcea acelaşi lucru pe care îl ştia , mergea la bunicul său .
Ajungând acolo , nu era nimeni , a început vechiul discurs ţinut în faţa mormântului , dar ce să vezi?  Când era totul din ce în ce mai liniştit , un bileţel a căzut .
          Acolo scria :
                   Scuze pentru ce ţi-am făcut , regina mea !
                      O să îndrept această greşeală .
                             Curând o să ne  întâlnim.
                                                Soţul tău,
         
          După această întâmplare din nou foarte ciudată , Andreea se întreba  ce se întâmplă ? Mirată, îşi aminti de aceste bileţele ciudate, de eliberarea porumbelului, de acea vreme. O lacrimă îi curse din ochii ei căprui .
          Avea din nou acele întrebări şi a început să îi povestească bunicului găsirea porumbelului , bileţelele ciudate …ce credea ea. Când un stol de porumbei albi s-au apropriat de ea şi au început a aduce trandafiri albi .
Trandafirii aveau un miros de te îmbia pană în cel mai întunecat colţ al corpului .
          Andreea era fascinată  de această întâmplare! În cel mai scurt timp se văzu înconjurată de trandafiri de parcă plouase .Nu ştia ce să facă , să plece , să se sperie …nu m-ai înţelegea nimic. Totul i se părea un vis , dar nu era .
Era realitate. A început să adune delicatele flori şi tot adunând aude ceva foşnind .Ce să vezi? Băiatul venea cu paşi mici pe drum …spre ea.
     -    Cum ai ajuns? a întrebat-o.

-         Uau , ce de flori ! De unde le-ai luat? Și ce miros au…
-         Mai întâi, salut !
-         A da , Salut !
-         Nu îţi zic , oricum dacă ţi-aşi zice , nu m-ai crede .
-         Zi-mi , nu ai de unde să şti dacă te cred sau nu  .
-         Ei bine, le-am primit de la nişte porumbei …
Nu a apucat bine să termine că părinţii au venit după ea , iar băiatul nu a avut cum sa răspundă.
     Aceştia au luat-o acasă ,dar când ei au ajuns băiatul nu mai era acolo , plecase .Cum au ajuns aceştia au întrebat :
-         Andreea , ce este cu florile astea ?
-         Păi le- am primit de la nişte porumbei …
-         Porumbei ? De mâine nu mai ai voie să vi aici !
-         De ce ?
-         Ai început să înebuneşti , o să pleci la facultate de luni!
-         Eu nu plec !
-         Ba o să pleci , iar acolo vei merge la un psiholog!
-         Nu ,eu nu plec !
-         Ba da , o să pleci !
-         Mama , spune tatei să nu plec , te rog !
-         Andreea , trebuie …mai ai de stat 3 zile şi gata o să pleci , este cel mai bine!
-         Nu …dar măcar astea 3 zile am voie să vin aici, vă rog ?
-         O să ne mai gândim !
Ajunge acasă cu lacrimile râuri şi suspinând …acolo era bunica care a întrebat-o ce are ? Biata fată i-a spus , iar aceasta a sfătuit-o să se ducă la somn pentru că mâine va fi cu siguranţă o zi mai bună .
     A doua zi merge din nou la bunicul său , dar nu avea voie prea mult timp .Ajungând , rutina  zilnică începe , acelaşi poveşti …când se pomenşte din nou cu un stol de porumbei albi , care au adus o mulţime de bileţele pe care erau scrise frânturi de poveste …o poveste care era scrisă într-o limbă pe care nu o cunoştea şi i se părea ciudată. A rămas uimită de această întâmplare , dar nu putea spune nimănui deoarece acest fapt putea avea consecinţe grave, o puteau considera nebună .
     Iată a venit şi ultima zi , cea în care urma să plece . S-a dus la mormântul bunicului său pentru a-şi lua rămas bun . Îndurerată , nu ştia ce să facă , nu dorea să plece ,dorea să stea aici, lângă bunicul său pe care tare mult îl iubea .
     Deodată îi veni o idee, nu tocmai potrivită . Să se sinucidă ! O idee foarte nepotrivită care niciodată nu este o soluţie , soluţia este să îţi înfrunţi temerile , nu la prima deziluzie să cauţi o portiţă de ieşire din peisaj .
A luat vaza în care erau aşezate florile şi a sparto de cruce pentru a face acel gest necugetat . Când deodată , un vânt puternic s-a  pus , iar acel fior rece te pătrundea până în cel mai cald colţişor al trupului .
Paralizată de acel fior al vântului , îi pică ciobul din mână şi a început să plângă . Cerându-şi scuze bunicului şi lui Dumnezeu pentru acest gând necurat .
          Şi-a luat rămas bun la bunicul său promiţându-i că se va întoarce curând şi că îl va purta mereu în suflet ca pe o comoară , cea mai de preţ comoară .
          Ajungând acasă şi-a luat rămas bun de la părinţii şi bunica sa , plecând pe acelaşi drum pe care l-a făcut acum câteva luni …şi i se păruse lung , acum era parcă interminabil.
În sfârşit a ajuns la destinaţie ,din gară până la facultate a luat un taxi      .Şi iat-o în acelaşi cămin care acum câteva luni îl părăsise.




Ads Inside Post