”Lumea este înăuntrul nostru!”

”Lumea este înăuntrul tău”. Este cea mai interesantă frază pe care am auzit-o. În interior avem o lume care este creată de noi așa cum ne dorim, fie că luăm decizia să trăim o lume plină de frică sau una măreaţă este hotărârea noastră. Avem în noi puterea de a schimba orice hotărâm, dar ne lovim de o mulţime de bariere. Am citit undeva că trebuie să gândim cu sufletul pentru că acolo se află adevăratele sentimente, în minte sunt memorate ”hărți” care nu fac altceva decât să te ghideze înapoi la o experiență, iar dacă aceasta se repetă vei reacționa la fel. Reacţia la fel se numeşte protecţie, iar acea protecție care este precum un semnal de alarmă, cum treci printr-o experiență care odată te-a pus pe”butuci” și ești repus în ceva cu iz dintr-o anumită întâmplare, deja începi să îți reamintești ce ai pățit și te oprești, chiar dacă nu sunt aceleași consecințe, mintea deja ți-a făcut harta ducându-te exact în acele stări și nu durează mult până o să renunți.

Te desparţi de persoana din viaţa ta și suferi enorm. Această experienţă este memorată pe vecie în inconștient chiar dacă tu găsești o altă persoană, cicatricea de acolo este sângerândă oricât de mult timp a trecut. Sunt nenumărate cazuri care după o despărţire dureroasă fie că este vorba de un băiat sau de o fată, și-au format un scut care nu le mai permite să se bucure ca înainte de frică că o să fie răniți. Cum găsești o circumstanță care se aseamănă, mintea ta face deja planul de a te readuce pe drumul acela, iar tu o să renunți de frică că o să pățești la fel. De aceea hotărăște să faci un armistițiu cu mintea și ghidează-te după sentimente, ieși din minte și întreabă-ți sufletul ce vrea.

Când suntem mici credem că putem să facem orice, nu ne gândim la consecinţe. Învăţăm mersul în picioare, cădem ne ridicăm, nu stăm să ne gandim ”Oare pot să mă ridic?„ atunci avem lumea din noi intactă. Pe măsură ce creștem ne lovim de principii și reguli care disting răul de bine. Ni se spune că ”Dacă nu mănânci tot ești un copil nerecunoscător”, ”Dacă nu îți faci temele, nu o să faci nimic” ș.a.m.d. Atunci începem să ne închidem anumite camere din casa noastră interioară, le încuiem și aruncăm cheia, nu ne mai interesează. Spunem ”Sunt un copil rău dacă nu îmi fac temele, deci încui camera în care ți acea parte din mine care este ”rea” și uit de ea”, dar aici avem un inconvenient, de ce devenim răi mai târziu ? Aici este o explicaţie deoarece acea parte”rea” din noi doreşte să fie și ea acceptată, iar cum noi o negăm o să se facă

simțită atunci când are ocazia. Cui nu i sa întâmplat să facă un gest generos, iar o parte din el să zică în surdină ”La ce dau ?”și noi încercăm să negăm, să ne prefacem că nu auzim, că ni sa părut și nu putem să ne bucurăm de acel gest. Suntem și generoși, dar și avari, cine zice că nu, minte. Dar nu mă interesează că mă minte pe mine, pe vecina, pe soţie, soț etc, ci pe el însuşi deoarece crează un conflict interior. Conflictul interior este precum o tonă de fier pe care vrei să o ascunzi după o tufă frumoasă cu trandafiri. Acceptați-vă așa cum sunteți, egoiști, pe jumătate distruși, orgolioși, avari, îngânfați, etc. Acceptând faptul că posedăm, am posedat sau o să posedăm astfel de sentimente și să numai judecăm pe alții deoarece ei sunt oglinda a ce noi negăm. Lumea din interiorul nostru se reflectă la exterior, trăim în noi, iar apoi se materializează, nu invers. Acolo trebuie să facem curățenie în noi pentru că așa cum suntem la interior suntem și la exterior. Lumea minunată din noi o lăsăm în voia factorilor exteriori care își impun propriile lor variabile în loc să impunem din interior la exterior. Dragii și dragele mele, eu vă doresc o zi binecuvântată, creativă, un echilibru acceptând că sunteți generoși, dar și egoiști, recunoscând că persoana neîngrijită care trece pe lângă voi este reflecția voastră care nu o acceptați. Rămâneți iubiți.Vă pup pe toți.