Copilăria și părinții. Partea a 2 a

Acum câteva articole am discutat despre traumele care îi pot marca pe copii, iar astăzi o să continuăm discuția despre  despre acest subiect.

Copiii când sunt mici sunt precum o bucată de plastelină, se modelează pentru viitor. Cei care sunt responsabili de modelarea cât mai frumoasă  a acestora sunt părinții care uneori nu se pot modela pe ei,dar un copil. Nu este vina părinților că sunt așa, ei au moștenit comportamentul părinților lor  și tot așa.

Părinții,în ziua de azi se preocupă ca acel copil să aibă mâncare, ceea ce nu este rău, dar celălalte entități ? Mintea, sufletul sunt practic ignorate și lăsate a fi modelate de lumea din jur. Oamenii pot să aibă un cuvânt decisiv în viața adultului de mai târziu,spun asta din propria mea experiență ,vocile acestora încă mă macină și mă împiedică să fac anumite lucruri care cu adevărat contează.

Familia este locul unde te formezi ,după cum am mai zis,dar contează în ce fel te formezi. La naștere avem toate resursele pentru a deveni tot ceea ce ne dorim,dar ce se întâmplă mai târziu? După cum am citit într-o carte ne risipim acea energie de care dispunem pe parcursul vieții, nu degeaba ne simțim atât de obosiți și incapabili de a deveni ceva. Marea majoritate a copiilor care au obosit și totul li-se pare greu , sunt aceea care prvin din familii unde există tensiuni între părinți, între părinți și bunici etc. Aceștia fiind martori la anumite șcene, care rămân memorate pe vecie în inconștient uneori chiar fără să își dea seama. Eu am luat parte la anumite scandaluri între părinții mei,iar acele vorbe când mi-le amintesc mă întristează groaznic.

Câți dintre cei care sunt părinți s-au gândit cât de rău poate suferii un copil atunci cânt aude tatăl înjurându-și mama și invers sau mai grav atunci când apar acte de violență? Cred că nu prea mulți dintre dumneavoastră !
Poate a devenit atât de normal încât , nu vă gândiți decât la satisfacerea nemulțumirii dumneavoastră. Ciorba nu este caldă, casa nu este nu știu cum , animalele nu au apa și mâncare, lipsește ceva de la baie . Acum stau și vă întreb eu pe voi , chiar contează toate astea? Chiar contează atât de mult încât să vă înjurați și să vă băteți cele mai importante persoane din viața dumneavoastră? Las la aprecierea dumenavoastră. Copiii traumatizați îi recunoașteți foarte ușor, fie au devenit rebeli ,fie s-au închis în ei .

După cum am spus mai sus, copiii moștenesc din comportamentul părinților pentru că ei copiază ceea ce fac adulții, luându-i ca model,nu în toate cazurile,deoarece mai sunt și copii care văd ce fac părinții și ocolesc.

  Am discutat mai sus despre violență ,după părerea mea  violența este arma cea mai proastă pe care o poate folosi cineva. O lovitură mică poate duce la pierderea vieții sau după cum am spus la cultivarea unei traume greu de imeginat. Eu recunosc că am fost ținta violenței în familie și știu cum se manifestă asta.

Odată eram pe câmp cu niște prietene,iar un om mai nervos a și putea spune  lovea un cal ,pur și simplu nu m-am mai putut controla,am intrat într-o stare în care îmi imaginam că mă lovește pe mine. Am țipat la el și am început să îi explic,dar m-a luat și pe mine la o serie de vorbe ... După această scenă oamenii m-au condamnat,că fiecare face ce vrea cu animalele din proprietatea lor ,și au dreptate,dar nu o să înțeleagă niciodată de ce am intrat eu în starea aceea. De mult timp încerc să trec peste aceste traume, și uneori arunc pe umerii altora sarcina de a fi vina lor  că nu sunt lângă mine,pierzând astfel multe persoane din jurul meu.

 Nu putem să spunem că nu am lovit niciodată în viața noastră,un animal sau om,poate chiar în joacă ,dar nu acte care marchează profund.

Am stat și m-am tot gândit de ce se mai întâmplă acte de violență într-o lume care are acces la toate informațiile posibile ? Răspunsul este frica. Păi dacă mie mi-se spune păcătos!Nevretnic!Că o să ajung în iad ! Părinții noștrii și chiar noi suntem bombardați de peste tot de frică,frica să nu mor, frica să nu atentezi la viața cuiva, frica de ce zice vecina, frica de a nu părea proastă,frica de a nu avea bani etc.
Dacă la baza oricăror acte de când am fost mici s-a aflat frica, uitați-vă la lumea noastră și o să primiți răspuns. Dragostea,iubirea...astea trebuie meritate,prin suferințe  mari. Serios! Iubirea este cea mai puternică forță din Univers și toți o  știm,dar aplicăm ? Nu! Iubim pe ceilalți atâta timp cât fac ce vrem noi, când nu mai fac îi urâm. De aceea este peste tot plin de violență,pentru că frica de a pierde este mai mare decât iubirea de a avea ,iar astea ne face egoiști. Războiaie? Pentru ce ? Pentru un pământ care nu este al nostru ? Pe care suntem doar temporar? Suntem prea însetați de putere care este temporară,vine”doamna cu glugă” după cum zicea un câtăreț ,și care poate o să vă mirați vă duce într-un loc în care o să fiți cu adevărat VOI.

Am cam deviat de la subiectul  inițial,dar nu contează pentru că toate chiar dacă ni-se par diferite au o legătură.

În încheiere vă sfătuiesc să luați decizia de a vă educa copiii să fie fericiți, că pică, că vă sparg vaza preferată, vă pierd ciocanul încercând să facă   o căsuță pentru păsări , au luat o notă mică etc. Pentru acele obiecte se înlocuiesc,dar puneți-vă întrebarea mereu ”Oare copilul meu o să uite ?” ”Viitorul copilului meu este mai important decât acele obiecte ?”,”Cuvintele urâte de azi ,pot să îl aujute sau să îl pună la pâmânt?”. Dumneavoastră alegeți,sunteți liber să faceți ce doriți. Eu vă pup , aveți grijă de voi și iubiți.

Copilăria și părinții!

Părinţii sunt persoanele care sunt lângă noi mereu, au grijă de noi încă de când suntem în burtică , până când ne facem propria noastră familie, în fond au grijă de noi până
 Dumnezeu hotărăște să îi i-a la El. Pentru toate astea să le mulţumim din tot sufletul și să îi preţuim mereu.
  După cum majoritatea ştiţi, copilăria,este una din cele mai frumoase perioade din viaţa noastră, dar și cel mai critic,spun asta,deoarece atunci se cultivă cele mai multe traume.
Traumele copilăriei,au efecte pe termen lung, ştiu asta din propria experienţă,afectând majoritatea activităților pe care o să le facă mai târziu cel care o să devină adult.
Mintea,corpul și sufletul,fac atunci cunoştinţă cu anumite experienţe care pot să îl ajute sau din potrivă să îi pună beţe în roate. Cu subconştientul nu este de joacă, el memorează tot,iar mare majoritate a părinţilor,nu știu câtă influență poate avea un cuvânt,o faptă sau o ceartă.
Copilul mic, nu are conştiinţă morală, abia mai târziu o să i-se formeze. Noi ştim că un anumit lucru este dăunător,dar copilul vrea să să trăiască pentru a putea face diferența,neștiind să facă diferența până nu trăiește.
Părinţii vorbesc cu copiii de câțiva anișori,de parcă ar avea 15-20 de ani,atenționânduii în permanență:o să pici, nu pune mâna că te arzi, nu sta acolo etc. Cum să înţeleagă ei, dacă nu ştiu să facă diferența,pe parcurs o să înveţe ce să facă și ce nu.
 Cea mai bună ”școală”,dacă a-și putea spune,este un parc.Da, un parc, acolo o să vedeți o mulțime de comportamente ale părinţilor și copiilor de asemenea. Copiilor, nu este indicat să le impuri să nu facă ceva, pentru că exact ceea ce ziceţi să nu facă, face. Din acest fapt vă enervanţi,deveniţi nevrotică,la fel și copilul. Cel mai indicat,din punctul meu de vedere este să staţi calmi, să trăiţi alături de el experienţele,să nu îl loviți atunci când nu face ce spuneţi,vorbiţi frumos cu el, jucaţi-vă cu el, când vă duceţi în parc sta-ți și explicaţii toate întrebările, nu îi spuneţi să înceteze  pentru că nu auziți dumneavoastră ultima bârfă,etc.

Exemplu: Un copil era în parc cu mama, doamna dorea să plece,iar copilul să se mai joace. El fuge, ea după el zicând-ui ”te las aici”, iar copilul tot fugea și țipa ”nu, nu”.
Involuntar, i-a cultivat o frică,chiar dacă nu îşi dă seama o să mai zică”te las aici”,iar mai târziu o să aibă un copil fricos.
Putea să îi explice ,că plecă să facă ceva interesant (care îi place copilului) sau dacă îi plăcea așa mult în parc, putea să mai stea să se joace împreună.
Acum , să nu ziceți că judec,pentru că încă nu am copiii, și nu știu cum este să ai în permanență grijă de un copil,dar sunt un  bun observator.
Exemplul dat mai sus este un tip de traumă uşoară,dar sunt altele foarte grave,de care o să discutăm în articolul viitor. Până atunci rămâneți iubiți și iubite și iubiți! Vă pup!