Atunci când frica substituie respectul

Ştim toţi că după o perioadă de timp de la relație intervine obijnuința, uşurinţa de exprimare a părerilor fără a mai avea cea reţinere. Această  ușurință  de exprimare este foarte benefică într-o relație, deoarece permite o mai bună comunicare și înlăturarea conflictelor interioare. Pentru unele femei și chiar bărbați, acest drept de exprimare și ajungere la o soluție împreună, nu există. Fie doar femeia hotărăște sau doar bărbatul. La începutul unei relații oamenii nu sunt ei cu adevărat, păstrează niște aparențe, femeile sunt mai rușinoase, în defensivă, bărbații încearcă să le facă pe plac sau din contră, se impun. Începutul unei relații este precum un joc de cunoaștere reciprocă. Această cunoaștere poate dura ani până ce fiecare se obijnuiește și pot fi ei înșiși. Viața este drumul în care fiecare dintre parteneri se redescoperă, pentru că fiecare zi este un bun prilej de a descoperii ceva. După cum spuneam, la început cunoști o parte a unei persoane care te poate fermeca, iar mai târziu acea persoană se poate transforma în cineva care nu credeai vreodată că poate fi. O persoană se poate schimba la 180 de grade imediat ce are impresia că nu te mai poate pierde niciodată.

Aceste genuri de exemple se potrivesc mai mult în cazul femeilor pentru că bărbații pot fi la început exact așa cum și-au imaginat ele, iar după căsătorie să abordeze un comportament de șef, ca și cum ar trebui să te supui lui pentru că el are dreptul asupra ta. Unele fiemei îndură asta pentru că nu au un loc de muncă, de frică că poate să o urmărească și să o omoare, dar în cele mai multe cazuri pentru copii. Este greu ca un copil să crească fără tată, dar este mai greu să rămână traumatizați, iar acele consecițe să îi urmeze toată viața. Înainte fetele se măritau foarte tinere pentru că fie părinții nu se ocupă de ele, fie sunt jicnite, bătute, iar măritatul este singura soluție. O fi o soluție, dar mare grijă că poate să dea peste cineva la fel. Când respectul este înlocuit de frică, acea legătură nu se mai poate numi ceva de cât supunere. Să muncești și să nu fi apreciată, să tremuri de frică când se aproprie ora de venire acasă,să nu vorbești cu nimeni de frică că poate te vede și să o pățești. Aceea nu se numește viață, nu o să ai nici o satisfacție, o să plângi mereu și o să te superi pe Dumnezeu. Fiecare își face viața cu mâna lui, este liber să facă ce vrea dacă asta îl face să simtă că este calea spre cine este el.  Este așa frumoasă dragostea, să ai pe cineva lângă tine cu care să împarți ce ai, să ai un sprijin, iar tu să îl faci să se simtă ultima persoană din lume. Dacă nu există armonie între parteneri, întreg mediul în care trăiesc se transformă într-un loc plin de țipete, reproșuri, înjurături...etc...

O traumă este precum o rană, se deschide permanent, iar viața ta o să se transforme într-o luptă permanentă cu umbrele. Dragii și dragele mele, sprijiniți persoana de lângă voi și chit că face o ciorbă lipsită de gust, încurajați-o, nu dați cu oala de pâmant. Ziua de azi este cea mai importantăsă arăți cât de mult valorează persoana de lângă tine. Știu că în soaptele unor experiențe neplăcute este ceva care ne ajută să ne găsim drumul către noi, dar impune-ți respect, nu frică.

Aveți grijă de relațiile voastre.Vă pup:* :*  '