luni, 17 februarie 2014

Sprijinul

În articolele trecute am vorbit despre anumiţi factori care influenţează bunul mers ale unei relaţii. Acum a venit rândul sprijinului , care este un factor la fel de important precum cei pe care i-am prezentat anterior. Sprijinul este acel sentiment când cineva îţi acordă toata atenţia pentru a te ajuta să treci printr-o perioadă foarte grea din viaţă. Când toata lumea este împotrivă, dar ştii că este o persoana acolo care o să te sprijine indiferent de tipul de situaţie. Marele defect al partenerilor și partenerelor din viaţă, este faptul ca nu prea acordă destul sprijin , mereu invocă 1000 de scuze care mai mult te enervează în loc sa te ajute sa treci peste. Viaţa este alcatuită din momente favorabile , foarte favorabile , mai puţin favorabile ,cele traumatizante, ș.a.m.d. Acestea constituie profilul nostru, obiceiurile, defectele, fixurile, reacţia în numite ipostaze în care suntem puși. Aici intervine persoana de lângă noi care uneori substituie părinţii  ,prietenii și alte persoane. Dacă am învățat ceva , este faptul ca nimic în viaţă nu este întâmplător. Dumnezeu are un drum pentru fiecare. Întâmplarile numite de noi ''ghinion'', nu sunt al ceva decât oportunități, dar noi vedem partea buna. Ne fixăm doar pe simplul fapt ca a mers totul rău , că avem ghinion , credem ca am dat peste ''ceva'' , Dumnezeu ne-a uitat , ș.a.m.d. Sunt sigură că dacă încercați să vă amintiţi perioadele cele mai grele , o să constatați ca nu au fost altceva decât STOP , ai de mers pe altă cale. Sprijinul  înseamnă dedicaţia despre care am vorbit în alt articol , dar acesta trebuie să posede și o mare rezistență deoarece se va lovi de multe piedici. Haideţi să vă dau câteva exemple:

  •  Exemplul numărul 1
Fata x se afla într-o relaţie cu băiatul y. Fata a observat că băiatul are numite fix uri care parţial o deranjau și a hotarât sa îl ajute. A descoperit că avea multe probleme cu părinţii , în special cu mama sa. Nu era o femeie rea , dar era genul care se impune și care crede ca are mereu dreptate. Dorea binele , dar se cam ghida după ''gura lumii'', adică lauda, iar băiatul era marcat de multe lucruri care îi influența negativ viaţa A încercat sa îl ajute aratându-i ce v-am povestit mai sus , dar el nu se axa decât pe acea parte negativă. Se enerva exact la acele lucruri , iar fata abandona de cele mai multe ori. De aceea v-am sugerat sa va înarmaţi cu mult curaj pentru a face față la blocajele pe care le pricinuiți. Aceasta a reuşit sa îi creeze o perspectivă nouă, dar cu mulți nervi , oboseală , dar tot ce contează este ca a reuşit, nu contează cum .


  • Exemplul numărul 2

Băiatul x este într-o relaţie cu fata y, aceasta trece prin nişte situaţii nu tocmai plăcute și are nevoie de sprijin pentru a nu ceda. Băiatul este închis , indiferent , nepăsător. Într-o seară fata pățește ceva groaznic, are o dispută cu tatăl sau și care este foarte gravă. Sunând pe băiat , acesta nu are nici o reacţie deoarece era pe afară cu băieţii. Aceasta îi reproşează , dar acesta răspunde ''Nu am cum sa ştiu cum te simţi tu! Nu am trecut printr-o asemenea experienţă , părinţii mei nu mi-au făcut asta , nu ştiu cum să reacţionez''. Cam dură replică ...foarte dură.Voi cum v-aţi simţi? Aici o să analizăm puţin. Vedeţi voi , când nu treci prin anumite situaţii, o sa faceţi marea greşeală de a da replici din astea care dor. Cât de tare dor , pe atât de neuitat sunt. O asemenea replică generează o multitudine de întrebări din partea fetei :''De ce tocmai ea are asemenea părinţii ?'', "De ce trebuie să treacă ea prin asta ?'', ''Oare chiar nu merită sprijin și înţelegere ?'', se poate dezvolta chiar și invidia deoarece are asemenea părinţii .etc. Nu este de mirare că fata este total în depresie. De aceea vă sugerez ca atunci când persoana de lângă voi trece prin ceva , nu dați cu situaţia de gard și mai ales când sunt într-o dispută interioară. Suntem oameni, dacă cerem să fim sprijiniţi , înseamnă ca am dat sprijin dacă aşteptăm. Nu aşteptaţi sprijin stând pe o plajă la soare, gândindu-va că o să pice de la Dumnezeu. Sprijinul este cheia care descuie încrederea , dacă ați fost acolo în timp ce o persoana avea nevoie doar de ''Nu îți face griji , o sa fie bine'', o să vă dezvoltaţi simţul solidarităţii, iar persoana de lângă voi o sa vă aprecieze mai mult decât o făcea înainte. Replica rostită de băiat este precum otrava care provoacă o durere până la moarte , aici nu este vorba de moartea fizică , ci cea interioară. Liniştea , scopurile , planurile , construite în interior . Dacă vreți să distrugeți o persoană , spune-ți o replică din aceasta .
Dar mai târziu când vă teziți cu replici dure , nu va întrebaţi, de ce. Sprijinul aici cam lipseşte ,ba mai mult, acesta ar avea posibilitatea de a ajunge la ea , dar nu o face. Va întrebați de ce acest comportament pe băiat ? Și eu ...dar el nu trebuie condamnat, are el motivele lui pentru care nu le face. Poate nu a avut parte de sprijin în copilărie , a suferit un șoc în urma acordarii lui ...nimeni nu știe , doar el. În spatele unui comportament dezagreabil stă un impact , o trăire , o dezamăgire , ceva care îi provoacă un disconfort , iar minte încearcă sa îl combată ocolindu-l .



  • Exemplul 3
Un copil este în clasa a 12 a , urmează sa dea bacul , dar dea lungul anilor nu a prea învățat, iar acum își doreşte sa i-a bacul. Mama sa îl cicălește mereu sa înveţe ''că uite ce a făcut ăla '', ''că uite vărul tău '', ''că uite vecinul'' , ''că uite mătuşa.''..etc. Nu se gândește la cum afetează această experienţă pe copilul său , se gândește doar la ce zice lumea. Sprijin nu prea primeşte, doar critici ''Că nu învață nu învață'' ....pai serios acum, cum să înveţe când primește doar asta? Voi ați putea ? Întrebaţi-vă voi înșivă și veţi găsi răspuns. Serios, păi dacă tu ca părinte nu ai încredere în forţele lui, și faci pe şeful ...nu este de mirare că pică bacul în vară. Da , pică bacul în vară ,distrus ,mai mult pentru ce o sa zică mama decât pentru acest moment mai puţin dorit. Urmează un şir de replici ,''Nu mă aşteptam '', ''Că eu ştiu cât poţi tu'' , ' Credeam ca îl vei lua '' , ''Cum o sa mai dau eu ochii cu oamenii'' , etc... normal că baiatul are o cădere totală , calmante, ș.a.m.d. Și ne întrebăm a cui este vina ?
E vina copilului , dar este și vina părintelui. Pai mereu îi repeți că nu poţi , compari, arăți reuşitele altora, îi reproșezi, îl condamni că nu te ascultă , dai mereu vina pe el, chiar dacă ști că nu și vrei sa aibă încredere în el ? Ai creat deja un om sfios, un om care toată viaţa o să aibă frică de a nu reuşi , de a dezămagii , care nu ascultă , nu este bun de nimic, ș.a.m.d Părinţii se bucura atunci când un copil vine pe lume, se simt mândrii , dar lasă trăirile lor și traumele sa le amărască viaţa. Ajung chiar să regrete ca l-au adus pe lume. Cum este și cazul prezentat.

Părinţi, aveți grijă! În voi stă viitorul acelui copil , în voi stă puterea de a îi modela caracterul , încă din pântec când vorbiţi cu el, povestindu-i cât de multă fericire o să aducă în viaţa voastră. Acum sunt alte vremuri și adaptarea este cheia , dar ei ...au concepţii pe care nimeni nu o sa le coboare. Dacă ar şti cât rău produce un comportament ca mai sus ...nu ar mai face-o. Poate va întrebați de ce am deviat de la subiect , aici vorbim despre relaţii ? Acum serios , Cristina , ce vrei , nu vezi ca ai deviat rău ?
Aici am vrut să ajungem. Comportamentele partenerilor în ceea ce priveşte spijinul este reflexia educaţiei , dar ce educaţie? Un părinte care și-a spijinit copilul, știe cum este sa îl aibă lângă el. Un copil care nu a avut parte de sprijin, îl dă doar pentru simplul fapt că știe cum este să nu îl aibă. Un copil nu primeşte sprijin sau primeşte și nu dă, fie vrea doar el să fie sprijinit , dar fără efort sau alte cauze. Dragii și dragele mele ,cu toată iubirea, sper că v-am pus pe gânduri mai ales pe cei care sunt părinţi, dar și pe cei care sunt într-o relaţie. Spijinul este precum o cârjă, poate ai impresia ca tu cazi , dar el te susţine , măcar acolo cât să nu pici la pământ. Vă pup pe toţi , să rămâneți iubiţi .


4 comentarii:

  1. wow. ce articol frumos :) a trecut ceva vreme de cand am avut ocazia sa citesc gandurile simple si sincere ale cuiva. vad talent pentru scris, vad personalitate, vad inteligenta atat de rara zilelor pe care le traim. ma apuc acum sa citesc si celelalte articole :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc foarte mult pentru apreciere ...mă bucur , că vă place ! Mulțumesc !

      Ștergere
  2. Sprijinul...dacă oferim sprijin vom primi sprijin la nevoie. <3

    Ce ne-am face fără sprijinul celor dragi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este , ai dreptate ! Dacă dăm spijin , o să primim , dar nu în toate cazurile primit sprijin de la cei dragi , uneori trebuie să ne descurcăm și sinuri ! Mulțumesc pentru comentariu ...

      Ștergere

Ads Inside Post