Nu a fost prea fumos din partea Andreei să vorbească aşa , dar nici
băiatul nu trebuia să îi zică toate astea !
Acest comportament al
Andreei , este unul foarte normal . Când treci prin o anumită experienţă ,cum
ar fi de exemplu :eşec în dragoste , traume din copilărie ,
anumite complexe , suntem tentaţi să
credem că anumite intenţii , deşi sunt bine intenţionate , nouă să ni-se
pară că sunt prost intenţionate .Asta se numeşte apărarea credinţelor .
După această scena , nu tocmai
corespunzătoare …au trecut zile , iar băiatul nu şi-a mai făcut apariţia .
Andreea , făcea acelaşi lucru pe care îl ştia , mergea la bunicul său .
Ajungând acolo , nu
era nimeni , a început vechiul discurs ţinut în faţa mormântului , dar ce să vezi? Când era totul din ce în ce mai liniştit , un
bileţel a căzut .
Acolo scria :
Scuze
pentru ce ţi-am făcut , regina mea !
O să îndrept această greşeală .
Curând
o să ne întâlnim.
Soţul
tău,
După această întâmplare din nou foarte ciudată ,
Andreea se întreba ce se întâmplă ?
Mirată, îşi aminti de aceste bileţele ciudate, de eliberarea porumbelului, de
acea vreme. O lacrimă îi curse din ochii ei căprui .
Avea din nou acele întrebări şi a
început să îi povestească bunicului găsirea porumbelului , bileţelele ciudate
…ce credea ea. Când un stol de porumbei albi s-au apropriat de ea şi au început
a aduce trandafiri albi .
Trandafirii aveau un
miros de te îmbia pană în cel mai întunecat colţ al corpului .
Andreea era fascinată de această întâmplare! În cel mai scurt timp
se văzu înconjurată de trandafiri de parcă plouase .Nu ştia ce să facă , să
plece , să se sperie …nu m-ai înţelegea nimic. Totul i se părea un vis , dar nu
era .
Era realitate. A
început să adune delicatele flori şi tot adunând aude ceva foşnind .Ce să vezi?
Băiatul venea cu paşi mici pe drum …spre ea.
-
Cum ai ajuns? a întrebat-o.
-
Mai
întâi, salut !
-
A da ,
Salut !
-
Nu îţi
zic , oricum dacă ţi-aşi zice , nu m-ai crede .
-
Zi-mi ,
nu ai de unde să şti dacă te cred sau nu .
-
Ei bine, le-am
primit de la nişte porumbei …
Nu a apucat bine să termine că părinţii au venit după ea , iar băiatul
nu a avut cum sa răspundă.
Aceştia au luat-o acasă ,dar
când ei au ajuns băiatul nu mai era acolo , plecase .Cum au ajuns aceştia au
întrebat :
-
Andreea ,
ce este cu florile astea ?
-
Păi le-
am primit de la nişte porumbei …
-
Porumbei
? De mâine nu mai ai voie să vi aici !
-
De ce ?
-
Ai
început să înebuneşti , o să pleci la facultate de luni!
-
Eu nu
plec !
-
Ba o să
pleci , iar acolo vei merge la un psiholog!
-
Nu ,eu nu
plec !
-
Ba da , o
să pleci !
-
Mama ,
spune tatei să nu plec , te rog !
-
Andreea ,
trebuie …mai ai de stat 3 zile şi gata o să pleci , este cel mai bine!
-
Nu …dar
măcar astea 3 zile am voie să vin aici, vă rog ?
-
O să ne
mai gândim !
Ajunge acasă cu lacrimile râuri şi suspinând …acolo era bunica care a
întrebat-o ce are ? Biata fată i-a spus , iar aceasta a sfătuit-o să se ducă la
somn pentru că mâine va fi cu siguranţă o zi mai bună .
A doua zi merge din nou la
bunicul său , dar nu avea voie prea mult timp .Ajungând , rutina zilnică începe , acelaşi poveşti …când se
pomenşte din nou cu un stol de porumbei albi , care au adus o mulţime de
bileţele pe care erau scrise frânturi de poveste …o poveste care era scrisă
într-o limbă pe care nu o cunoştea şi i se părea ciudată. A rămas uimită de
această întâmplare , dar nu putea spune nimănui deoarece acest fapt putea avea
consecinţe grave, o puteau considera nebună .
Iată a venit şi ultima zi ,
cea în care urma să plece . S-a dus la mormântul bunicului său pentru a-şi lua
rămas bun . Îndurerată , nu ştia ce să facă , nu dorea să plece ,dorea să stea
aici, lângă bunicul său pe care tare mult îl iubea .
Deodată îi veni o idee, nu
tocmai potrivită . Să se sinucidă ! O idee foarte nepotrivită care niciodată nu
este o soluţie , soluţia este să îţi înfrunţi temerile , nu la prima deziluzie
să cauţi o portiţă de ieşire din peisaj .
A luat vaza în care
erau aşezate florile şi a sparto de cruce pentru a face acel gest necugetat .
Când deodată , un vânt puternic s-a pus
, iar acel fior rece te pătrundea până în cel mai cald colţişor al trupului .
Paralizată de acel
fior al vântului , îi pică ciobul din mână şi a început să plângă . Cerându-şi
scuze bunicului şi lui Dumnezeu pentru acest gând necurat .
Şi-a luat rămas bun la bunicul său
promiţându-i că se va întoarce curând şi că îl va purta mereu în suflet ca pe o
comoară , cea mai de preţ comoară .
Ajungând acasă şi-a luat rămas bun de
la părinţii şi bunica sa , plecând pe acelaşi drum pe care l-a făcut acum
câteva luni …şi i se păruse lung , acum era parcă interminabil.
În sfârşit a ajuns la
destinaţie ,din gară până la facultate a luat un taxi .Şi iat-o în acelaşi cămin care acum câteva luni îl părăsise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu