Porumbelul cel fermecat! Prima parte

Era o zi frumoasă  de primăvară , cu pomii înfloriţi şi cu miresme îmbietoare care se simţeau peste tot  aerul .

Andreea tocmai venise cu microbuzul de la şcoală.Mergând din staţie spre casă , a găsit pe drum un porumbel alb care se zbătea într-o baltă de sânge .  

          Când l-a văzut ,l-a ridicat cu mare grijă şi l-a aşezat într-o cutie de carton , cu un cu un şervet înăuntru .Zilele treceau , Andreea venea de la şcoală ,îl pansa cu grijă şi îl hrănea cu drag .

Acesta îi răspundea ciupind-o de degete şi vorbindu-i pe limba lui .

          Andreea era o fată bună , cu un suflet de aur si uneori suferea din cauza bunătăţii ei . Avea o atitudine de copil retras , singuratic şi chiar puţin vorbăreţ. Inima ei era precum deşertul pe care îl băteau toate vânturile , împrăştiind în toate părţile nisipul cel auriu .Suferea în taină pentru că avea coşuri pe faţă şi asta o măcina bucăţică cu bucăţică .Cei din jur , chiar si prietenele sale , o necăjeau , de parcă numai ea ar  fi avut asemenea cusururi.

          Timpul trecea , porumbelul prindea forţe noi şi chiar încerca să zboare prin hambarul în care ea îl aşezase . Asta o făcea să radieze de fericire , dar şi de tristeţe , căci ştia că , la un moment dat , va trebui să-i dea drumul .

           Se făcuse o lună de când îl găsise şi îl îngrijise .Veni si clipa în care trebuia să se despartă . Luând porumbelul la piept , s-a dus cu el în grădina care făcuse roade de toate felurile .Copacii nu mai aveau flori albe frumos mirositoare .Acestea deveniseră fructe care erau aproape de pârguială .În acest minunat peisaj , îi dădu  prietenului ei drumul în aer , privind cum zboară încet spre înalt , până când îl pierdu din priviri . Andreea rămase singură în mijlocul  grădinii , îngenunchiată şi cu frumoşii ei ochi căprui în două râuri învolburate de lacrimi .

          Stătea aşa plângând , când deodată în faţa ei căzu o bucăţica de hârtie , legată cu o panglică de mătase şi care mirosea a trandafiri .Găsi în ea o pană albă şi câteva rânduri .Bileţelul parfumat zicea aşa

                            

                                    Tu ai fost aleasă să fii regina mea .Nu mai

                                  Plânge pentru ca lacrimile tale mă dor.

                                             Curând o să ne întâlnim ,

                                                       Cu dragoste ,

                                                              P.A.

Uimită şi îngândurată se întreba cine ar fi putut să facă o glumă atât de bună şi de reuşită .Tot gândindu-se , adormi în iarba moale de sub copacul unde citise mesajul . Mai spre seară s-a dus în casă , să scrie şi să înveţe , pentru că avea să dea extemporale importante în ziua următoare .

Timpul trecea cu o viteză  nemaiîntâlnită şi  mai primea nici un semn de la acea întâmplare stranie . Aşa au trecut zile bune şi luni întregi , Andreea trezindu-se pe băncile Facultăţi de Geografie sin Timişoara . Bucuroasă ca şi-a luat examenele cu note mari , a hotărât să-şi viziteze părinţii .Nu mai trecuse pe-acasă de aproape un an şi dorea să le facă o surpriză plăcută .Călatoria cu trenul i se părea mai scurtă spre deosebire cută , când i e  părea că nu mai ajunge odată în marele oraş universitar .

Deschide uşor sufrageria ştiind că ai ei erau la masă la ora aceea . Când intră, toţi o luară în braţe şi o sărutară , bucuroşi de sosirea ei neaşteptată .Le povesti cum tremurase de frica primului examen de la facultate , când profesorul de geologie , după ce o ascultase jumătate de oră fără să o întrebe nimic , după ce urmărise cu atenţie şi formulele pe care ea le scrisese cu grijă pe tablă , îi trecuse in index primul ei 10, deşi toţi studenţii ştiau ca foarte rar se întâmpla chestia asta .Apoi le-a vorbit despre Balul bobocilor , despre concursul de Miss la care nu îndrăznise să participe , dar unde se distrase de minune .

          A doua zi , odihnită după o noapte bună de somn în patul de-acasă,se duse în fericita grădină a copilăriei de unde eliberase porumbelul cel alb .Pomii erau înfloriţi , miresme dulci o îmbiau din nou , iar ea se simţea mai fericită ca niciodată , I se părea ca o astfel de frumoasă primăvară nu mai trăise niciodată .Luându-şi un scăunel , se aşeză sub copacul ei preferat , unde obişnuia să plângă dacă fetele şi băieţii de la liceu râseseră de ea.Acolo primise şi mesajul acela ciudat şi care , din cauza grijilor vieţii de student , se gândea cu mirare uneori .

          Cum stătea aşa neliniştită , se pomeni din nou în faţa cu o bucăţică de hârtie care mirosea a trandafiri , legată cu o panglică de mătase .Desfăcu hârtia şi găsi o pană albă şi câteva rânduri.

          Acolo scria:

                            

                   Mi-a fost foarte dor de tine, regina mea.

                     E atâta vreme de când nu te-am văzut, te-ai făcut foarte

                             frumoasă

                             Curând o să ne întâlnim,

                                                Soţul tău, P.A.