Viaţa poate fi definită de fiecare persoană prin ochiul experienţelor. Fiecare om definește viaţa în funcţie de cât de multe încercări a avut și cum le-a trecut. Unii pot spune că este o provocare continuă, un șir nesfârșit de experiențe, ceva groaznic, un haos, etc .Mereu ne întrebăm ce rol avem pe acest pământ ? De ce trecem prin anumite încercări ? De ce ni se întâmplă numai nouă ? Aceste întrebări sunt mereu prezente, fie că ne dăm seama sau nu . După părerea mea, fiecare om are un destin scris în ”Cartea Vieții”, unde fiecare experiență este precum o piesă dintr-un joc de domino, depinde una de alta. Azi trăim o experiență, mâine alta, dar dacă stăm să analizăm, parcă are influențe din cealaltă ..sau nu ați observat că o anumită trăire din care nu ajungem la o concluzie și dăm mereu vina pe ceilalţi de suferințele noastre se repetă ? Eu am ajuns la concluzia că după o suferinţă, deziluzii sau o altă stare din care nu am învățat ceva, să ne asumăm responsabilitatea că și noi avem o vină, se repetă până zicem Dumnezeu nu există, sunt ateu, dacă exista nu mi se întâmpla asta! Dumnezeu nu vrea moartea omului , ci mântuirea lui . Tot ceea ce suntem acum este rodul maturizării și a credinţelor implentate de vremuri, experienţe, familie, etc. Negăm anumite părți din noi și urâm oamenii care au acele părți care nouă nu ne plac. Nu ne plac oamenii optimiști care cred că orice experiență este o învățătură deoarece zicem că suntem prea realiști. Dar în caz că nu ați observat, sunteţi puși în față cu opusul pe care îl negați . Cei care sunt atei condamnă pe cei care sunt credincioşi și invers. Ateii consideră că nu o să fie niciodată credincioși, iar credincioșii cred că niciodată nu o să fie atei. Am o surpriză pentru ambele părți se oglindesc reciproc deoarece și ateul a fost credincios și poate mai este, la fel și credinciosul, poate odată și-a pierdut credința.Tot ce trebuie să facem este să ne asumăm că noi oglindim ceea ce nu ne place în celălalt și să nu judecăm, deoarece și noi am avut, avem sau vom avea în viitor astfel de experiențe. Viața ni se pare grea din cauza că avem 1000 de dorințe care le dorim îndeplinite cât mai repede, dar ceva ne pune frână. Ne umplem viața de principii ,judecăți , limite , frici ,de ce zice lumea și asta ne distruge.Vom continua articolul mâine unde o să vorbim mai pe larg despre asta . Vă pup
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu